"aia toti sunt poponari?! bai, ce multi sunt!"

"aia toti sunt poponari?! bai, ce multi sunt!": "ioana contu / 04.06.05

Era ceva in aer inca de dimineata ... entuziasm, nerabdare, agitatie, un pic de teama, presupuneri, intrebari, asteptari, tensiune ... un pic mai multa teama ... Nimeni nu prea isi dadea seama daca suntem pregatite/pregatiti pentru asta ... si noi (participantele/participantii) ... si ele/ei (privitoarele/privitorii).

Ochii trecatoarelor/trecatorilor erau putin mai atenti parca. Cu cat te apropiai de Piata Unirii mai atenti si mai atenti, deja dupa ce vedeai in departare o multime de oameni adunata in jurul unei masini acoperita de un steag 'rainbow', puteai sa auzi si comentariile unora: 'Aia toti sunt poponari?! Bai, ce multi sunt!'. Intr-adevar ... eram multi acolo, eram de toate felurile: gay sau nu, zambitoare/zambitori sau nu, vorbitoare/vorbitori de limba romana sau nu, extravagante/extravaganti sau nu, pe tricourile unora scria 'nimeni nu stie ca sunt gay', altele/altii aveau fluiere, steaguri 'rainbow' si stickere cu 'GayFest 2005', unele/unii erau cu familiile lor, cu copii, cu catei, unele/unii erau singure/singuri, unele/unii se temeau ... eram cu totii acolo, fiecare putea spune: 'Ele/Ei sunt gay, eu sunt cu ele/ei!' si asta ne facea sa ne simtim liberi.

Coloana s-a miscat, oameni de pe margine i s-au alaturat si asta era: 'Se intampla!'. In jur de 300 de oameni s-a estimat ca au fost... era greu sa ii numeri, totusi, pana si noi eram mirate/mirati de cat de multe/multi eram. Si de fapt ce faceam? Mergeam ... mergeam pentru prima oara in Romania avand cuvantul 'gay' inscriptionat pe noi, stiam ca cine ne va vedea acolo va sti despre noi ceva ce altfel poate doar ar fi banuit si nu ar fi indraznit sa intrebe sau poate mai degraba s-ar fi facut ca nu observa. Aici nu ne mai ascundeam dupa deget, nici noi, nici ele/ei: eram acolo pentru a le arata ca existam, pentru a le arata ca orientatarea gay nu este 'un fenomen izolat', pentru a-i face sa nu ne mai ignore, pentru vizibilitate, pentru libertate, pentru dragoste, pentru a fi alaturi de cei dragi ... pentru, pentru, pentru ... fiecare stie mai bine de ce era acolo ...

Dar ele/ei? Ele/Ei de ce erau acolo? Unele/unii din curiozitate, unele/unii din intamplare, unele/unii, nici ele/ei nu stiau de ce ... Altele/Altii, pentru ca se simteau amenintati de noi, poate pentru ca ne urau ca nu suntem ca ele/ei, poate ca doar gasisera un cadru propice sa fie violente/violenti. Era interesant de observat contrastul intre cele/cei ce faceau parte din parada si cele/cei ce incercau sa atraga atentia de pe margine cu fel de fel de proteste, mai mult sau mai putin violente ... contrastul intre chipurile noastre acoperite in cea mai mare parte de zambete, buna dispozitie, incantare si relaxare si crisparea, amenintarea, frustrarea si chiar ura din ochii celor mai multe/multi dintre ele/ei.

Odata ajunsi in zona Tineretului, lumea s-a oprit, au urmat aplauze, fluieraturi si chicoteli de bucurie dupa care s-au auzit intr-o portavoce cuvintele unui jandarm: 'Manifestatia s-a terminat, va multumim pentru participare'. Si asta a fost! Puteam merge fiecare la casele noastre.

Totusi au ramas intrebari fara raspuns pentru unele/unii ... ele/ei tot nu intelegeau 'de ce?' Nici presa nu a inteles mare lucru bag de seama acum ... ea ar fi putut sa le explice cate ceva. Totusi numarul ingrozitor de mare de ziariste/ziaristi ce ne tot fotografiau de parca eram pe covorul rosu, in dorinta lor oarba de senzational nu au reusit sa surprinda nimic din toata atmosfera de acolo si, de altfel, nici nu cred ca au fost prea interesate/interesati sa inteleaga: 'de ce?'. Poate pentru ca erau prea concentrate/concentrati sa surprinda un conflict pe care fiecare il astepta intr-o oarecare masura, dar ele/ei prin excelenta, si al carui amploare le/i-a cam dezamagit. Articolele aparute luni vorbeau mai ales, daca nu exclusiv, mai mult sau mai putin dramatic, despre 'conflictul homosexualilor cu Noua Dreapta'. Iar altele, altele se intrebau in continuare 'de ce?' si nu pentru ca nu intelegeau motivul paradei ci mai degraba pentru ca erau revoltate ca ne-am permis sa ne scoatem homosexualitatea din 'dormitor' si sa 'defilam cu ea prin fata geamurilor lor'.

Si de fapt chiar asta am facut: am pasit in spatiul public, ne-am facut homosexualitatea vizibila, ne-am manifestat public 'dreptul de a iubi' ... ERAM ACOLO PENTRU CA NU NE MAI ERA RUSINE SAU TEAMA SA SPUNEM CA SUNTEM GAY ... si asta ne-a facut sa ne simtim mai libere/liberi, mai sigure/siguri pe noi, mai fericite/fericiti, mai bune/buni, mai iubite/iubiti.

Nimeni nu va putea sa ne ia asta inapoi.

'They call it climbing and we call it visibility,
They call it coolness and we call it visibility,
They call it way too rowdy we call it finally free.'
(Le Tigre - Viz)"